4 zile intensive, cu exerciții de autocunoaștere, regresie, coaching și terapie, direct în sala de curs; reconectare și vindecare emoțională.
Scopul acestei Tabere de Vindecare este să te ajute să scapi de suferință din sufletul tău.
Fiecare zi din viața ta în care ai fost certat, criticat, privit cu indiferență, ignorat… îți lasă urme adânci în suflet.
Iar acele urme nu se închid niciodată… fără să faci ceva pentru asta.
Devin răni din care picură tristețea ta.
Când ai senzația că ceva nu merge în viața ta…
Ceea ce vreau să fac este să îți arăt cine ești tu cu adevărat.
În cele 4 zile de terapie din tabăra de vindecare o să lucram pe rănile tale emoționale, dar și pe rănile emoționale pe care le-ai moștenit.
Sistemele clasice de terapie spun că rănile tale emoționale au început din momentul nașterii tale.
Din propria mea experiență îmi dau seama că rănile emoționale sunt moștenite de la părinți. Când un părinte are o rană emoțională o să se comporte, o să simtă și o să vorbească împins de la spate de propria sa rană, de propria sa suferință.
În Tabăra de Vindecare o să lucrăm pe 3 tipuri de răni:
Rănile personale, Rănile mamei tale, Rănile tatălui tău.
O sa testezi care răni încă te dor, care sunt acele experiențe din trecut pe care nu le-ai vindecat încă.
Te voi ghida în toată această călatorie de vindecare, voi pune “sare pe rană”, o să doară să îți amintești lucruri pe care le doreai uitate.
Dar fără să treci prin copilăria ta, cu puterea de adult, nu poți face lumină în trecutul tău.
Purtăm în noi atât rănile noastre cât și rănile emoționale ale părinților noștri. Suferința prin care a trecut mama ta și tatăl tău s-au imprimat în sufletul lor. Acea suferință îi face pe oameni să fie reci, să fie cruzi, să fie disprețuitori, să fie furioși, agresivi.
Când această suferință este moștenită, este preluată în viața ta fără ca tu să observi. Fără ca tu să fii conștient, în sufletul tău se strecoară suferința mamei tale și suferința tatălui tău. Suferința lor continuă să trăiască în tine chiar și după ce ei nu mai sunt.
Încep acest nou proiect cu un gând care nu îmi dă pace.
”Cine sunt eu să cred că pot să ajut pe cineva să se vindece? Eu mi-am vindecat oare toate rănile mele? Mi-am plâns eu toate lacrimile mele?”
Și răspunsul e clar: nu sunt nici pe departe acolo unde ar trebui să fiu ca să te învăț toate aceste lucruri.
Tot ce pot să fac este să te țin strâns de mână și să pășim împreună pe acest drum.
Știu că te pot duce pe unde am fost eu, pe aceleași cărări pe care le-am testat si le-am exersat pe mine și pe alți sute și mii de oameni în toate cursurile și taberele și workshopurile pe care le-am ținut în ultimii aproape 20 de ani.
Acest workshop de vindecare e pentru acei oameni care sunt pe pragul transformării. Eu vin doar să îți dau un imbold, să te ajut să îți dai jos măștile și să scoți la suprafață rănile tale.
Când trăiești cu răni emoționale îți apar frici, depresii, lipsă de încredere în tine, amâni să treci la acțiune, renunți la obiectivele ți visurile tale, îți e frică de abandon și te doare lipsa de iubire din viața ta.
Cele mai multe răni emoționale provin din copilărie din acele momente când aveai nevoie de iubire și nu o primeai, din nevoia de atenție, apreciere.
Rănile emoționale apăreau de fiecare data când priveai spre adult și așteptai un zâmbet care nu mai venea, când așteptai o mângâiere de la mama sau tatăl tău, iar ei erau prea ocupați să se certe.
Cele mai profunde răni emoționale le dezvolți când ești ignorat ca și când nici nu ai exista, apoi când ești lovit, apoi când ești criticat. Inclusiv ignorarea afectivă reprezintă o agresivitate pentru copilul care are atât de multă nevoie de iubire.
Sistemul de vindecare implică recuperarea emoțiilor Copilului Interior, rescrierea emoțiilor distructive din copilăria ta și înlocuirea lor cu emoții pozitive.
Rănile copilului interior vin la suprafață prin gândurile și emoțiile pe care tu le trăiești. Aceste răni îți modifică modul de gândire, îți slăbesc puterea ta interioară, îți sabotează direcția în viață.
Când te simți fără putere, când trăiești cu frica de eșec, cu teama de abandon, când crește în tine furia și tristețea, atunci copilul interior suferă intens.
Un copil interior rănit, nevindecat te face să te gândești că e ceva în neregula cu tine, că și când ești “defect”, e ceva greșit la tine.
Atunci când ar trebui să te apuci de ceva nou și simți anxietate, frica de eșec, când îți vine să amâni, asta se întâmplă pentru că pui această povară pe umerii copilului rănit din sufletul tău. Așa se întâmplă când copilului care erai i-au fost cerute sarcini peste puterile lui.
Te simți neînțeles și neacceptat, așa cum se simte copilul care încearcă să îi mulțumească pe toți și faci compromisuri. Când îi mulțumești pe ceilalți, ajungi să uiți cine ești, te pui pe tine pe ultimul loc.
Te sacrifici pentru cei din jurul tău și te aștepți să primești măcar un “mulțumesc”, dar observi că tot tu ești cel folosit și disprețuit.
Iar când îți spui punctul de vedere, când te ocupi de tine, când îți iei timp pentru sufletul tău, ți se spune că ești “egoist” și te simți vinovat până în măduva oaselor.
Ai uneori senzația aceea că nu ești destul de bărbat sau de femeie, că îți lipsește ceva ce parcă alții au, îți lipsește “norocul” sau “inteligența” sau “încrederea”.
Când crezi că ceva lipsește, ai dreptate.
Dar e vorba de o lipsă pe care nu o poți rezolva azi, ci e nevoie să mergi în trecut, să vindeci nevoia copilului tău interior.
Copilul care voia să îi mulțumească permanent pe părinți, să ia cele mai bune note, să fie lăudat și apreciat, încă trăiește în tine.
Azi, când ești adult, lupți până la ultima picătură de sânge în perfecționismul tău pe care deseori nimeni nu îl apreciază. E o luptă greșită. O energie folosită în direcția greșită.
Am văzut la mulți oameni cu care am lucrat ce dezastre emoționale produce frica de greșeală. Oameni în toată firea ce se temeau de “păcat” și erau manipulați de frica de pedeapsă și de teama că vor ajunge într-un iad real, nu doar metaforic.
Uneori, vocea părinților sau a bunicilor îți sună în minte și te amenință cu flăcările iadului daca încalci orice regulă reală sau închipuită, dacă încalci obiceiuri care nu au nici o logică, dar pe care copilul a fost educat, programat să le respecte mai mult din frică, nu din iubire.
Iar de aici nu mai e decât un pas până să ajungi să te critici tu singur, permanent, că nu ești suficient de bun, că nu ești suficient de puternic, de rapid, de inteligent, etc.
Cei mai mulți oameni au teama de a începe ceva nou, de a se aventura dincolo de zona lor de confort de care se agăța ca un om ce se îneacă. Frica de a ieși din zona de confort este frica copilului care nu vrea să piardă cuibul său, oricât de grea e viață în cuib, pe aceea o înțelege, o suporta.
Ieșirea din zona de confort e ca și când se aruncă în abis, într-o prăpastie fără fund. Așa că apare deseori refuzul de a începe ceva nou și incapacitatea de a duce la bun sfârșit lucrurile pe care le-ai început, frica de eșec, amânarea, autosabotarea.
Suntem o societate care pune accentul pe greșeală, care pedepsește greșeală, fie cu o vorba critică, o privire superioară, un gest de dispreț sau o pedeapsă care îți lasă răni adânci pe corp și în suflet.
Această societate în care oamenii au fost învățați de secole să se teama de greșeală nu te lasă să te dezvolți, te strivește sub bocanc, te distruge emoțional de la naștere ca să se asigure că nu reușești să înflorești, să scoți capul de sub pământ.
În aceasta societate ești pedepsit și când ești fericit (e ceva “ciudat” cu tine dacă ești fericit), dar și când ești în depresie (ești “nebunul” care merge la terapie). În această societate devii dependent și ești pedepsit pentru dependenta ta, pentru boala ta, pentru că nimeni nu știe cum să te ajute să te vindeci.
E normal să ajungi să te îndepărtezi de oameni, oricât de mult sufletul tău tânjește după acceptare și apartenență. E normal să te simți manipulat uneori chiar de partener sau chiar și de propriii tăi părinți, pentru că nici ei nu au scapăt de biciul emoțional al rănilor.
Copilul tău interior e acolo, îți ascultă fiecare cuvânt, vede prin ceea ce treci, trăiește împreună cu tine, râde împreună cu tine, plânge împreună cu tine.
Acest copil merită să fie iubit și protejat. Să crească și să devină un adult sigur pe sine, care să vadă partea plina a paharului, care știe să se bucure și de soare și de furtună, care știe să trăiască o viață ce merită trăită.
Master Trainer NLP, Coach WingWave
Fondatorul proiectului NLP Mania, cel mai cunoscut blog de dezvoltare personală prin Programare Neuro-Lingvistică din România.
La ora actuală, NLP Mania este o comunitate cu peste 70.000 de cititori.
Trainer și Autor de programe de dezvoltare personală:
Experiența din această tabără este diferită de toate celelalte tabere sau cursuri la care ai fost vreodată. Nu este un curs, nu vei avea ceva de notat, nu o să predăm nimic.
Singurul lucru pe care îl facem este să te ghidăm într-o experiență emoțională interioară în care să îți dai voie să vindeci răni de tristețe, furie, frică, neîncredere, etc.
Toate emoțiile tale distructive vor fi prelucrate, chiar dacă nu o să fie simplu să faci asta.
Vei fi ghidat pas cu pas printr-un labirint al emoțiilor, până când vei găsi calea ta spre vindecare.
Rănile mamei tale le duci cu tine toată viața. Pe lângă propriile tale răni, moștenești de la mama ta și rănile sale. Cu siguranță acum câteva zeci de ani, când era copil, mama ta a avut o copilărie dificilă. Nu se știa mai nimic despre psihologia copilului în familiile românești. Nu interesa pe nimeni dacă copilul era fericit sau suferea.
Copilul pe care l-ai făcut era ori o povară ori un sclav, care trebuia cuminte să îți execute ordinele. Iar dacă nu se conforma suficient de repede, era bătut, pedepsit, era sacul de box pe care toți cei puternici din casa se descărcau.
Așa au crescut părinții noștri, în răni emoționale și abuzuri, plini de lacrimi și vânătăi. E dificil să le cerem să fie părinții ideali pentru noi, pentru că vin din trecut cu propriile lor lacrimi și sufletul lor arde ca și al nostru de durere și singurătate.
Toate acestea provoacă în adultul care ești astăzi dezechilibru emoțional în relațiile tale de cuplu, un set de convingeri prin care te autosabotezi, frica de a depăși propriile limite.